Accesul la cunoștințele GMDSS este limitat, ceea ce nu încurajează actualizarea periodică a cunoștințelor și învățarea continuă. Menținerea competențelor GMDSS la zi este esențială, întrucât situațiile de urgență pe mare apar, chiar dacă rar. Aceste cunoștințe și abilități ar trebui să fie actualizate în mod regulat pentru a asigura siguranța echipajului, pasagerilor și a încărcăturii.
Din acest motiv au fost dezvoltate cursuri GMDSS folosind tehnologia de învățare electronică cu scopul de a face ca:
La câteva luni de la lansarea sa în limba engleză, a fost ales ca una dintre cele mai bune nouă resurse de învățare electronică (selectate dintr-un total de 443 de resurse) în cadrul concursului „Resursele mele preferate de învățare electronică – My favourite e-learning resources” (16.6.2006 - o inițiativă a Comisiei Europene „elearningeuropa.info“).
Între timp, a fost demarat un proiect european numit „EGMDSS”, cu scopul de a îmbunătăți cursul VHF GMDSS ca un curs SRC, cu traducere în 8 limbi. În 2006 proiectul pe doi ani ”EGMDSS” a fost aprobat pentru finanțare din fonduri europene prin programul comunitar de acțiune de formare profesională ”Leonardo da Vinci” al Uniunii Europene iar rezultatul a fost cursul SRC disponibil în mai mult de 10 limbi. Proiectul ”EGMDSS” a implicat 11 parteneri din 9 țări.
După ce proiectul ”EGMDSS” a fost finalizat cu succes în 2008, consorțiul format din 12 parteneri din 10 țări a lansat proiectul multilateral ”E-GMDSS” finanțat de asemenea din fonduri europene tot prin programul ”Leonardo da Vinci”. Unul din principalele rezultate a fost crearea cursului pentru obținerea certificării LRC disponibil în 10 limbi.
Acest curs LRC pe care îl veți parcurge este rezultatul a 5 ani de muncă ai companiei Spinaker d.o.o. și al partenerilor implicați în partea finanțată de UE din proiect timp de 18 luni.
Cursul pentru certificarea LRC este evaluat continuu de profesioniști. Acest curs asigură:

- accesul la cursul GMDSS trebuie să fie gratuit,
- cursurile GMDSS ar trebui să includă o simulare prin animație realistă a funcționării dispozitivului de comunicare GMDSS (pentru a arăta cursantului cum funcționează un astfel de dispozitiv),
- cursul GMDSS ar trebui să includă simulatoare de dispozitive de comunicare GMDSS (plasând cursantul într-un rol activ – în loc să răspundă doar la întrebări, cursantul practică activ și își verifică cunoștințele pe un simulator).
La câteva luni de la lansarea sa în limba engleză, a fost ales ca una dintre cele mai bune nouă resurse de învățare electronică (selectate dintr-un total de 443 de resurse) în cadrul concursului „Resursele mele preferate de învățare electronică – My favourite e-learning resources” (16.6.2006 - o inițiativă a Comisiei Europene „elearningeuropa.info“).
Între timp, a fost demarat un proiect european numit „EGMDSS”, cu scopul de a îmbunătăți cursul VHF GMDSS ca un curs SRC, cu traducere în 8 limbi. În 2006 proiectul pe doi ani ”EGMDSS” a fost aprobat pentru finanțare din fonduri europene prin programul comunitar de acțiune de formare profesională ”Leonardo da Vinci” al Uniunii Europene iar rezultatul a fost cursul SRC disponibil în mai mult de 10 limbi. Proiectul ”EGMDSS” a implicat 11 parteneri din 9 țări.
După ce proiectul ”EGMDSS” a fost finalizat cu succes în 2008, consorțiul format din 12 parteneri din 10 țări a lansat proiectul multilateral ”E-GMDSS” finanțat de asemenea din fonduri europene tot prin programul ”Leonardo da Vinci”. Unul din principalele rezultate a fost crearea cursului pentru obținerea certificării LRC disponibil în 10 limbi.
Acest curs LRC pe care îl veți parcurge este rezultatul a 5 ani de muncă ai companiei Spinaker d.o.o. și al partenerilor implicați în partea finanțată de UE din proiect timp de 18 luni.
Cursul pentru certificarea LRC este evaluat continuu de profesioniști. Acest curs asigură:
- Pregătirea pentru examinarea în vederea obținerii certificatului LRC
- Împrospătarea cunoștințelor
- Învățarea modului de lucru cu echipamentul
M.sc. Tomaž Gregorič
director
Spinaker d.o.o.
Last modified: Saturday, 25 April 2020, 7:50 PM